CLUB SPORTIV MUNICIPAL DEVA

Regulament de organizare şi funcţionare

ANEXA nr. 3 la H.C.L. nr. 295 / 2019  

REGULAMENT DE ORGANIZARE Șl FUNCȚIONARE

CAPITOLUL 1 – DISPOZIȚII GENERALE

 

Art. 1 Clubul Sportiv Municipal Deva (CSM Deva) este instituție publică de interes local al municipiului Deva, cu personalitate juridică, înființat prin Hotărârea Consiliului Local Deva nr. 295/2019, în temeiul Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi O.U.G 57/2019 privind Codul Administrativ.

Art. 2 Clubul Sportiv Municipal Deva este un club polisportiv cu deplină autonomie în stabilirea și realizarea programelor proprii, în consens cu politicile sportive ale autorității locale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor actuale ale comunității.

Art. 3 Prezentul Regulament reglementează modul de organizare și funcționare, competențele și responsabilitățile organelor de conducere și control și a principalelor structuri funcționale din cadrul Clubului Sportiv Municipal Deva.

Art. 4 Denumirea instituţiei publice de interes local este : Club Sportiv Municipal Deva (CSM Deva).

Art. 5 Elementele de identificare ale Clubului Sportiv Municipal Deva sunt: emblema  cu cetatea oraşului Deva pe culori alb şi albastru, cu inscripţia completă sau iniţialele C.S.M Deva.

Art. 6 Schimbarea denumirii Clubului Sportiv Municipal Deva, a însemnelor și culorilor, poate fi făcută numai prin hotărâre a Consiliului Local Deva, după care modificările vor fi înregistrate la Registrul Sportiv din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului.

Art. 7 Sediul administrativ al instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” este în municipiul Deva, Piaţa Unirii, nr.4, iar activitatea se desfășoară în clădirile, bazele sportive și zonele de agrement primite în administrare/folosinţă.

Art. 8 Clubul Sportiv Municipal Deva este finanțat din venituri proprii, alocaţii  acordate de la bugetul local al municipiului Deva şi alte surse în condițiile legii.

CAPITOLUL 2 – SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE AL INSTITUŢIEI PUBLICE DE INTERES LOCAL CLUB SPORTIV MUNICIPAL DEVA

Art. 9 (1) Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” se înfiinţează în scopul organizării şi administrării activităţii sportive în vederea realizării activităţii de performanţă, selecţie, pregătire şi participarea sportivilor la competiţii sportive interne şi internaţionale, la ramurile de sport ce aparţin clubului.

(2) Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” va sprijini totodată sportul pentru toţi, sportul pentru persoane cu nevoi speciale în vederea menţinerii sănătăţii, recreerii şi socializării cetăţenilor, care va fi realizat  printr-un complex de activităţi bazate pe practicarea liberă a exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat ori independent.

Art. 10 Pentru realizarea scopului şi obiectivelor sale, clubul se afiliază la federaţiile sportive naţionale de specialitate, recunoscând autoritatea acestora şi obligându-se să respecte statutul, normele, reglementările şi deciziile acestora, care sunt în conformitate cu legislaţia în vigoare. De asemenea, sunt recunoscute reglementările organismelor internaţionale în domeniu, aflate în vigoare.

Art.11 Misiunea de bază a Clubului Sportiv Municipal Deva o constituie:

–           obținerea de performanțe sportive, în competiții interne și internaționale, precum și promovarea imaginii municipiului Deva în societatea civilă prin participarea la activități sportive, precum și în cadrul evenimentelor speciale de relații publice;

–           promovarea ramurilor de sport , ca discipline individuale și pe echipe la fotbal, fotbal în sală, arte martiale, arte martiale de contact, judo, handbal, rugby, ciclism, baschet, sah, lupte, gimnastica, gimnastica ritmica, scrima , fotbal – tenis, dans sportiv, sportul pentru persoane cu nevoi speciale, sportul pentru toti, tenis, atletism, bridge, volei, tenis de masă, radioamatorism, teqball, triatlon, badminton și taekwon-do i.t.f.”

Art.12  Scopul Clubului Sportiv Municipal Deva se realizează prin următoarele obiective:

-organizarea de acțiuni de selecție, instruire și perfecționare a sportivilor;

-organizarea de competiții sportive cu respectarea statutelor si regulamentelor federațiilor sportive naționale;

-promovarea disciplinelor sportive proprii;

-pregătirea sportivilor conform disciplinei respective;

-promovarea sportivilor la echipe din România;

-atragerea copiilor și tinerilor în practicarea sportului și popularizarea disciplinelor sportive in instituțiile de învățământ;

– organizarea activității sportive proprii;

-realizarea unui cadru corespunzător pentru ridicarea măiestriei sportivilor prin organizarea eficientă, prin asigurarea unor antrenori specializați și prin crearea unor condiții materiale adecvate sportului de înaltă performanță;

-asigurarea participării sportivilor și tehnicienilor clubului la stagii de pregătire tehnică, cursuri de instructori și antrenori;

-organizarea de cursuri de inițiere pentru începători precum și cursuri de perfecționare a sportivilor de către persoane atestate în domeniu prin diplome sau certificate recunoscute, in condițiile legii;

-spectacole și evenimente sportive;

-acordarea de burse, premii și prime;

-sprijinirea activităților de studii și cercetări referitoare la activitatea sportivă, schimburi cu caracter documentar-științific între structuri similare, asociații profesionale, instituții neguvernamentale;

-editarea și difuzarea de cărți și reviste, materiale audio-video și alte activități legate de activitatea sportivă;

-organizarea de tabere și cantonamente de pregătire;

-sprijinirea foștilor sportivi în vederea pregătirii și participării acestora la competițiile specifice, amicale sau oficiale;

-contactarea și stabilirea de relații cu alte cluburi sportive de profil din țară și străinătate;

-colaborarea cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat pentru sponsorizări, donații, publicitate, prestări de servicii, închirierea de săli, terenuri, clădiri și stadioane;

-atragerea de fonduri publice de la organele administrației publice centrale sau locale, conform legii;

-promovarea și susținerea măsurilor de prevenire și control a folosirii substanțelor interzise și alte metode neregulamentare destinate să mărească în mod artificial capacitatea sportivilor sau să modifice rezultatele competițiilor sportive la care participă;

-întreprinderea de măsuri pentru prevenirea și combaterea violenței, precum și pentru promovarea spiritului de fair-play și a toleranței in sport;

-acordarea unei atenții sporite pentru desemnarea celor mai buni sportivi, antrenori, arbitri, a altor specialiști, prin acordarea de trofee pentru fairplay.

Art.13 Clubul Sportiv Municipal Deva poate desfăşura şi alte activităţi în vederea realizării scopului şi a obiectului de activitate, în condiţiile legii.

Art.14 Clubul Sportiv Municipal Deva asigură mijloacele necesare pentru pregătirea sportivilor, acordarea sprijinului tehnic și medical necesar acestora, precum și încadrarea lor în sistemul de educație, integrare socială și reconversie profesională.

În sensul prezentului regulament, prin sportiv de performanță se înțelege persoana care practică sistematic și organizat sportul, participă în competiții în scopul de a obține victoria asupra adversarului, pentru autodepășire și obținerea recordului sportiv și sunt legitimate la un club sportiv.

Sportivii de performanță legitimați la Clubul Sportiv Municipal Deva provin din persoane din afara unităţii, care au încheiate contracte de activitate sportivă, în condițiile legii.

Pregătirea sportivă în forme organizate se asigură de către persoane atestate în domeniul sportului prin diplome de licență, diplome de absolvire sau certificat de absolvire, Antrenorul este persoana atestată într-o anumită ramură de sport pe baza diplomei de licență, a diplomei de absolvire sau certificatului de absolvire, după caz, recunoscute in condițiile legii.

Antrenorii constituie categoria atestată de cadre tehnice de specialitate, care își asumă responsabilitatea profesională asupra activității desfășurate in cadrul structurii sportive în care realizează selecția, inițierea, pregătirea sau perfecționarea măiestriei sportive în diferite ramuri de sport, potrivit legii.

Pentru îndeplinirea obiectivelor de performanță sportivă Clubul Sportiv Municipal Deva poate încheia contracte de activitate sportivă în domeniul sportului pentru pregătirea și participarea la competiții, atât cu sportivii legitimați ai clubului, cât și cu antrenorii acestora pe perioada unuia sau mai multor sezoane competiționale.

CAPITOLUL 3 – PATRIMONIUL CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL DEVA

Art. 15 (1) Patrimoniul instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” este format din bunurile mobile şi imobile necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii pe care acesta o desfăşoară şi din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din activitatea specifică.

(2) Patrimoniul instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”  se stabileşte anual, pe baza bilanţului contabil încheiat la data de 31 decembrie.

Art. 16 Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”  administrează, cu diligenţa unui bun proprietar, bunurile aflate în patrimoniu, în administrare/folosinţă în condiţiile legii. Bunurile se evidenţiază distinct în patrimoniul instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” .

Art. 17 În exercitarea dreptului său, instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” administrează bunurile aflate în patrimoniu, în administrare/folosinţă în vederea realizării scopului şi obiectivelor stabilite.

Art. 18 Pentru atingerea scopului şi obiectivelor stabilite, instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” poate deţine în proprietate sau în administrare/folosinţă baze sportive, terenuri, clădiri, instalaţii sportive, cantine, spaţii de cazare, autovehicule pentru transport materiale şi persoane, materiale şi echipamente de birotică precum şi alte dotări necesare pentru desfăşurarea activităţii.

Art. 19 Patrimoniul instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” poate fi modificat conform prevederilor legale.

CAPITOLUL 4 – FINANȚAREA CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL DEVA

Art. 20 Veniturile, indiferent de sumă şi cheltuielile de orice natură ale instituţiei sunt cuprinse în bugetul anual propriu, pe structura clasificaţiei bugetare, aprobat de Consiliul Local al municipiului Deva.

Art.21 Clubul Sportiv Municipal Deva este finanțat conform legii și din venituri  extrabugetare, sponsorizări și donații, în condițiile legii.

Art.22 (1) Administrarea bugetului anual de venituri al instituţiei se face în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind resursele financiare bugetare.

(2) Bugetul anual al instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” cuprinde la partea de venituri:

venituri proprii, pe structura clasificaţiei bugetare;

alocaţii de la bugetul local;

alte surse, în condiţiile legii.

(3) Bugetul anual al instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” se aprobă de către Consiliul Local al municipiului Deva.

Art.23 Veniturile obţinute din activităţi se gestionează şi se utilizează la nivelul instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” pentru realizarea scopului şi obiectivelor, în condiţiile legii .

Art.24 Sursele de finanţare ale instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” provin din:

alocaţii de la bugetul local;

venituri din activităţi economice realizate în legătură directă cu scopul şi obiectivele stabilite ale clubului;

sume obţinute din transferul sportivilor;

taxe, vize şi penalităţi sportive;

cotizaţii şi contribuţii băneşti sau în natură ale simpatizanţilor;

venituri din sponsorizări şi donaţii;

venituri obţinute din reclamă şi publicitate;

venituri pentru care se datorează impozite pe spectacole;

venituri obţinute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul clubului;

indemnizaţii obţinute din participarea la competiţiile şi demonstraţiile sportive;

alte venituri obţinute în condiţiile legii.

Art. 25 Gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti se face de către Şeful Serviciului instituţiei, cu respectarea prezentului Regulament şi a legislaţiei în vigoare.

Art. 26 Remunerarea sportivilor de performanţă şi a antrenorilor se va efectua pe baza contractelor de activitate sportivă încheiate prin negociere directă pe baza autorizaţiei de liber profesionist obţinută în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, de către fiecare sportiv şi antrenor.

Art.27 Negocierea contractelor de activitate sportivă prevăzute la art. 36 se va efectua de către Şeful Serviciului instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”.

Art.28 Prin negociere între părţi, contractul de activitate sportivă poate cuprinde clauze specifice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art.29 Clubul Sportiv Municipal Deva poate desfășura orice activitate economică directă, dacă aceasta are caracter accesoriu și este în strânsă legătură cu scopul principal al clubului.

Art. 30 Controlul financiar preventiv se organizează în condițiile prevăzute de legislația in vigoare de către o persoană împuternicită in acest sens.

Art.31 Auditul public intern al clubului se realizează prin grija Primăriei Municipiului Deva, raportul de audit fiind aprobat de Ordonatorul principal de credite in condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Art.32 În sensul prezentului regulament, prin prestarea de servicii in domeniul sportiv se înțelege complexul de acțiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv. Categoriile de acțiuni care constituie activitate sportivă sunt acțiunile de pregătire sportivă, competițiile sportive și alte acțiuni sportive, denumite în continuare acțiuni sportive.

Art.33 În sensul prezentului regulament, prin activități economice se înțelege orice activitate de producție, comerț sau prestări de servicii desfășurată în legătură directă cu scopul și obiectul de activitate al Clubului Sportiv Municipal Deva pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețe organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, in scopul obținerii de venituri proprii.

CAPITOLUL 5 – STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ȘI FUNCȚIONAREA CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL DEVA

Art.34 (1) – Structura organizatorică a instituției publice de interes local Club Sportiv Municipal Deva este prevăzută în organigrama și statul de funcții care sunt aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local Deva .

(2) – Atribuțiile compatrimentelor funcționale sunt următoarele :

  1. COMPARTIMENT FINANCIAR CONTABIL SI RESURSE UMANE

În domeniul financiar, contabilitate

-Întocmeşte bilanţul contabil, balanţa de verificare lunară şi dările de seamă trimestriale şi anuale;

-Centralizează zilnic operaţiunile ce se derulează prin casierie, ţine evidenţa plăţilor şi încasărilor, contabilizează şi înregistrează extrasele de cont;

-Tine evidenţa pe conturi analitice a investiţiilor şi urmăreşte plăţile pentru acestea.

-Tine evidenţa şi urmăreşte plăţile şi încasările în conturile speciale;

-Tine evidenţa şi verifică permanent efectuarea cheltuielilor pe capitole, subcapitole, articole şi aliniate cu respectarea incadrarii în creditele bugetare alocate;

-Asigură respectarea legalităţii privind întocmirea şi operarea tuturor documentelor financiar-contabile;

-Asigură exercitarea Controlului Financiar Preventiv asupra operaţiunilor financiar-contabile;

-Asigură întocmirea, circulaţia şi arhivarea documentelor contabile specifice compartimentului, cu respectarea confidenţialitaţii datelor şi documentelor;

-Întocmește dări de seamă statistice, rapoarte şi informări şi le transmite celor în drept, la termenele scadente;

-Organizează inventarierea patrimoniului, organizează şi verifică modul de gestionare a valorilor materiale, a mijoacelor fixe, a decontărilor cu debitorii şi creditorii;

-Tine la zi evidenţa mijloacelor fixe şi organizează comisii pentru inventarierea acestora;

-Fundamentează propunerile Bugetului de venituri si cheltuieli;

-Respecta cerintele ordinului OSGG 600/2018 actualizat (pentru aprobarea controlului intern managerial).

-Întocmeşte şi elaborează la termenul scadent proiectul Bugetului de venituri si cheltuieli ;

-Urmăreşte permanent contul de execuţie bugetară, lunar, trimestrial, anual, stabilind măsurile necesare şi legale pentru buna gestionare şi executare a sumelor alocate la buget;

-Analizează şi transmite ordonatorului principal de credite spre aprobare, propunerile de rectificare a Bugetului de venituri si cheltuieli;

-Monitorizeaza permanent bugetul consumat să se încadreze în prevederile bugetare, pe fiecare compartiment;

-Arhivează actele pe care le instrumentează.

-Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative, prin hotărâri ale Consiliului Local, dispoziţii ale primarului sau primite de la şefii ierarhici superiori.

În domeniul Resurse umane

– Organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante;

– Intocmeşte la propunerea Primarului Organigrama, Statului de funcţii şi Regulamentul de organizare si functionare al C.S.M, pe care le supune aprobării Consiliului Local Deva ;

– Intocmeşte Contractele individuale de munca, Actele adiţionale la Contractele individuale de munca ;

-Înregistrează contractele de munca în Revisal;

-Intocmeşte referatele care stau la baza emiterii Deciziilor cu privire la angajarea salariaţilor, încetarea sau modificarea contractului individual de munca;

-Centralizeaza toate fisele de post de la compartimente si intocmeste Fisele de post pentru personalul compartimentului;

-Calculeaza salariile de bază ale angajatiilor, indemnizatiile și sporurile, conform prevederilor legale;

-Întocmește foile colective de prezență pe baza condicilor de prezență și statele de plata pe baza pontajelor ;

-Primește, înregistrează declarațiile de avere și declarațiile de interese, eliberează la depunere o dovada de primire și trimite Agenției Naționale de Integritate copii certificate ale declaratiilor de avere si ale declaratiilor de interese, precum și câte o copie certificata a registrelor speciale (Registrul declaratiilor de avere si Registrul declaratiilor de interese) in termenele legale ;

-Ofera consultanță pentru completarea corecta a rubricilor din declarații si pentru depunerea acestora in termen, operează Registrul declaratiilor de avere si Registrul declaratiilor de interese ;

-Asigura afisarea si mentinerea declaratiilor de avere si ale declaratiilor de conform prevederilor legale în vigoare ;

-Intocmeste si transmite lunar cererea de restituire de la FNUASS pentru concedii si indemnizatii si situatia concediilor medicale catre Casa de asigurari de sanatate ;

-Intocmeste lunar Cererea de Credite bugetare pentru cheltuielile salariale, Nota de Fundamentare, Nota Justificativa, Contul de executie pe Titlul 10 Cheltuieli de personal si o transmite Ordonatorului principal de credite pentru virari credite bugetare;

-Intocmeste lunar Monitorizarea cheltuielilor de personal si o transmite Ordonatorului principal;

-Intocmeşte documentaţia privind compensarea orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru, cu timp liber, pentru personalul C.S.M, conform legislaţiei în vigoare, pe baza notelor de chemare justificative şi a pontajelor;

-Intocmeşte situaţiile statistice lunare privind cheltuielile salariale, centralizatorul de salarii;

-Intocmeste si transmite lunar declaratia privin obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitul pe venituri si evidenta nominala a persoanelor asigurate ( D112 );

-Tine evidenta concediilor de odihna, a concediilor medicale si a concediilor fara plata si efectueaza toate procedurile in legatura cu acestea;

-Elibereaza adeverinte, la cerere, angajatilor C.S.M;

-Arhivează actele pe care le instrumentează.

-Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative, prin hotărâri ale Consiliului Local, dispoziţii ale primarului sau primite de la şefii ierarhici superiori.

  1. COMPARTIMENT ADMINISTRATIV are urmatoarele atribuții :

– Asigură executarea contractelor pentru energie electrică, apă, gaze naturale şi diverse prestări de servicii, ia măsuri pentru buna gospodărire a energiei electrice,  apei, gazelor naturale, asigură perfectarea contractelor de asigurare de bunuri.

-Răspunde de funcţionarea în condiţii legale a instalaţiilor ISCIR-izate: centrala termică, etc.

-Răspunde de buna gospodărire şi gestionare a bunurilor aflate în administrarea C.S.M.

-Păstrează în cele mai bune condiţii rezerva de materiale din magazia proprie, precum şi toate bunurile depuse spre păstrare în această magazie, răspunde material , administrativ şi penal de integritatea gestiunii sale.

-Ţine evidenţa tehnico-operativă a valorilor patrimoniale şi a altor mijloace materiale, precum şi a clădirilor aflate în administrarea C.S.M.

-Răspunde de asigurarea aprovizionării cu mijloace fixe, obiecte de inventar, rechizite şi materiale de întreţinere pentru angajatii C.S.M, întocmind referate de necesitate conform solicitărilor.

-Efectuează recepţia materialelor, obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe,  pe baza notelor de intrare – recepţie.

-Ţine evidenţa materialelor şi obiectelor de inventar intrate în gestiune pe baza notelor de intrare recepţie.

-Întocmeşte formele de predare-primire a bunurilor pe responsabili, pe baza bonurilor de predare, transfer, restituire, prin introducerea de date în programul informatic din dotare.

-Etichetează cu număr de inventar obiectele de inventar şi mijloacele fixe date în folosinţă.

-Întocmeşte referate de disponibilizare cu titlu gratuit, procese-verbale de custodie, procese-verbale de restituire sau procese-verbale de predare-primire a bunurilor din cadrul C.S.M.

-Ţine evidenţa ştampilelor din cadrul instituţiei într-un registru special, cu amprenta şi semnătura persoanei care o are în dotare.

-Păstrează ştampilele, sigiliile şi parafele scoase din uz şi procedează la distrugerea acestora în baza unui proces verbal, aprobat de conducerea primăriei.

-Face propuneri şi urmăreşte îndeplinirea măsurilor luate cu privire la casarea, declasarea sau transmiterea bunurilor, întocmind documentele necesare.

-Sesizează pagubele aduse bunurilor aflate în administrare şi propune măsuri de recuperare a acestora.

-Asigură repararea, întreţinerea şi folosirea  raţională a clădirilor, instalaţiilor, celorlalte mijloace fixe, a obiectelor de inventar şi urmăreşte mişcarea acestora de la un loc de folosinţă la altul.

-Controlează modul de folosire a bunurilor şi ia măsuri pentru întreţinerea şi repararea acestora, precum şi scoaterea din inventar a bunurilor uzate, pe care le valorifică potrivit dispoziţiilor legale.

-Arhivează actele pe care le instrumentează.

-Răspunde de organizarea activităţii de telefonie.
-Răspunde de buna desfăşurare a activităţii de întreţinere şi păstrare a curăţeniei.

-Asigură şi verifică aplicarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor din imobile.

-Întocmeşte planul de evacuare a personalului şi publicului, în caz de incendiu.

-Organizează activitatea de Securitate și Sănătate în Muncă ( SSM ) si PSI la nivelul instituției ;

-Face propuneri cu privire la necesitatea şi oportunitatea executării unor lucrări de întreţinere şi reparaţii, iar după aprobare, urmăreşte executarea în bune condiţii a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, informând asupra stadiului în care se află lucrările.

-Colaborează în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu compartimentele din aparatul de specialitate al primarului precum şi cu instituţiile / serviciile publice aflate sub autoritatea Consiliului Local. 

-Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative, prin hotărâri ale Consiliului Local, dispoziţii ale primarului sau primite de la şefii ierarhici superiori.

  1. COMPARTIMENT INTRETINERE-ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE

-Asigură baza de materiale necesară pentru desfasurarea  în bune condiții a activității  C.S.M

-Execută lucrări de întreținere si reparații la obiectivele date în administrare, la termenele stabilite și de bună calitate, asigurând organizarea eficientă a muncii;

-Asigură buna funcționare a bazelor sportive date în administrare, siguranța si funcționarea corecta a echipamentelor din Bazele Sportive ;

-Asigură prin personalul pe care îl deține buna desfășurare a activităților privind liniștea și siguranța utilizatorilor, curățenia garderobei;

-Participarea  la reviziile si lucrarile efectuate în cadrul exploatarii bazelor sportive date în administrare;

-Verifică respectarea regulamentelor de functionare a bazelor sportive date în administrare precum si celor de agrement aflate in administrarea C.S.M;

-Verifică in permanenta spatiile aflate in administrare, planifică lucrari de igienizare, reparatii si intretinere;

-Asigură paza si ingrijirea tuturor obiectivelor administrate ;

-Initiaza proiecte de operatiuni (achizitia de materiale, servicii, lucrari)

-Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative, prin hotărâri ale Consiliului Local, dispoziţii ale primarului sau primite de la şefii ierarhici superiori.

  1. COMPARTIMENTUL JURIDIC, ACHIZIȚII PUBLICE are urmatoarele atributii principale :

-Asigura consultanta juridica personalululi institutiei si raspunde cererilor cu caracter juridic;

– Participa la redactarea proiectelor de contracte si a proiectelor de hotarari ale

Consiliului Local care vizeaza obiectul de activitate al institutiei;

– Avizeaza referatele emise de compartimentele functionale din cadrul institutiei

– Verifica legalitatea actelor primite spre avizare

– Avizeaza si contrasemneaza actele cu caracter juridic ;

– Reprezinta si apara interesele serviciului in fata organelor administratiei de stat, a

instantelor judecatoresti, a altor organe cu caracter jurisdictional, precum si in cadrul oricarei proceduri prevazute de lege, in baza delegatiei date de conducerea  institutiei ;

 – Pune în executare legile şi celelalte acte normative

-Stabilește circumstanțele de încadrare prevazute în legislatie pentru aplicarea fiecarei proceduri de achizitie sau cumparare directa;

-Efectuează achiziționarea bunurilor, serviciilor si a lucrarilor prin intermediul SICAP ;

-Aplică procedura de atribuire a contractelor de achizitii publice conform legislatiei in vigoare in domeniul achizitiilor publice;

 -Constituie si pastreaza dosarele de achizitie  publica ;

-Elaborarea planului anual de achizitii al C.S.M.

-elaborează Notele justificative privind estimarea valorii, de alegere a procedurii (dacă este cazul), pentru stabilirea criteriilor de calificare privind capacitatea economico-financiară şi tehnico-profesionale (aceste criterii se stabilesc împreună cu reprezentantul compartimentului de   specialitate care solicită achiziţia) şi a criteriului de atribuire (în cazul în care acesta este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic);

-elaborează documentaţia de atribuire împreună cu reprezentantul compartimentului de   specialitate care solicită achiziţia;

-Publică în sistemul de achiziții publice SICAP anunţul de intenţie (dacă este cazul), anunţul de participare sau invitaţia de participare;

-răspunde solicitărilor de clarificări – împreună cu reprezentanţii compartimentelor de specialitate dacă este cazul;

– întocmeşte declaraţiile de confidenţialitate şi imparţialitate pentru membrii comisiei de evaluare;

-întocmeşte procesul verbal de deschidere a ofertelor;

-evaluează ofertele din punct de vedere a documentelor de calificare şi selecţie, a propunerii tehnice şi a propunerii financiare – dacă este cazul se solicită clarificări pentru acestea;

-elaborează Raportul de atribuire sau anulare a procedurii şi îl înaintează Sefului Serviciului pentru a fi aprobat;

-transmite comunicările privind rezultatul procedurii;

-îndeplineşte orice alte atribuţii trasate, conform legii, de seful serviciului ;

Art. 35 (1) Organele de coordonare și control ale Clubului Sportiv Municipal Deva sunt Consiliul Local al Municipiului Deva și Primarul Municipiului Deva, prin direcţiile de specialitate.

(2) Consiliul Local al Municipiului Deva :

-aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Clubului Sportiv Municipal Deva precum și modificările și completările ulterioare ale acestuia la propunerea Primarului;

-aprobă structura organizatorică a instituţiei, numărul de posture la propunerea Primarului;

-aprobă programele manageriale anuale ale Clubului Sportiv Municipal Deva;

-aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Deva, fundamentat de către conducerea acestuia, contul de execuție bugetară precum și programul de activitate pentru exercițiul financiar următor;

-asigură condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”;

-aprobă organigrama și statul de funcții al Clubului Sportiv Municipal Deva, fundamentate de către conducerea acestuia;

-urmărește, controlează și analizează activitatea Clubului Sportiv Municipal Deva;

-dizolvarea instituţiei şi modificarea Regulamentului de organizare si functionare se face la propunerea Primarului;

-orice atribuții prevăzute de lege.

(3) Primarul municipiului Deva are următoarele competenţe:

  1. a) numeşte şeful de serviciu al instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”;
  2. b) sancţionează, dispune suspendarea, modifică şi încetează, prin dispoziţie în condiţiile legii raportul de serviciu al conducătorului (Şef Serviciu) instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”.

Art. 36 Şeful Serviciului instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” va fi numit prin concurs, organizat în condiţiile legii. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” se face de către şeful serviciului, în condiţiile legii, în limita posturilor aprobate de Consiliul Local al municipiului Deva.

Art. 37(1) Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” are în structură  28 secţii pe ramuri sportive: fotbal, fotbal în sală, arte martiale, arte martiale de contact, judo, handbal, rugby, ciclism, baschet, sah, lupte, gimnastica, gimnastica ritmica, scrima , fotbal – tenis, dans sportiv, sportul pentru persoane cu nevoi speciale, sportul pentru toti, tenis, atletism, bridge, volei, tenis de masă, radioamatorism, teqball, triatlon, badminton și taekwon-do i.t.f.

(2)Secţiile pe ramuri sportive sunt subunităţi prin care se realizează selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii.

(3)Participanţii la activitatea sportivă desfăşurată în cadrul celor 28 secţii (sportivi, antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi, cercetători) pot încheia cu instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” contracte, în condiţiile legii.

Art. 38 Drepturile şi obligațiile antrenorilor şi sportivilor afiliați

(1)Toți antrenorii, sportivii sau angajații, indiferent de relația contractuală în care se află cu CSM Deva au obligația de a respecta şi a se bucura de drepturile conferite de legislaţia muncii, prezentul regulament si normele stabilite de organismele de specialitate, în vigoare.

(2)Toţi antrenorii şi sportivii, indiferent de forma de angajare sunt pe acelaşi nivel ierarhic în cadrul clubului, între ei existând doar relaţii de colaborare.

Art. 39 Antrenorii au următoarele obligaţii:

-să respecte regulamentele proprii si ale organismelor în materie, precum şi hotărârile organelor de conducere;

-să asigure pregătirea sportivilor, raportat la obiectivele stabilite de către conducerea clubului;

-să asigure educaţia pe linie sportiva a componenţilor grupelor de lucru;

-să urmărească activitatea sportivilor in cadrul programelor de pregătire şi jocuri oficiale;

-să informeze conducerea clubului despre problemele care ţin de comportarea sportivilor la antrenamente şi competiţii;

-să asigure respectarea programului de antrenament stabilit prin normativele federaţiilor de specialitate;

-să promoveze in rândul sportivilor un climat favorabil orientat spre performanţă şi realizarea obiectivelor clubului;

-să încurajeze şi să promoveze tinerii sportivi;

-să iniţieze şi să organizeze o selecţie permanentă şi riguroasă a sportivilor.

Art. 40 Sportivii au următoarele obligaţii:

-să respecte regulamentele proprii şi ale organismelor în materie, precum şi hotărârile organelor de conducere;

-să preia, să folosească şi să păstreze echipamentul sportiv acordat de club pe bază de fişă individuală;

-să predea echipamentul la magazia clubului in momentul încetării activității sau la solicitarea conducerii clubului;

-să urmeze programul de pregătire în raport cu solicitările corpului tehnic, ținând seama de obiectivele stabilite de club;

-să respecte ţinuta şi vestimentaţia stabilită de conducerea clubului în deplasări, cantonamente şi competiţii;

-să nu părăsească zona de activitate a clubului decât cu aprobarea corpului tehnic, pe perioada pregătirii, cantonamentelor şi competiţiilor;

-să respecte conduita de fair-play faţă de persoanele implicate în procesul de pregătire şi competiţional;

-să respecte programul de odihnă stabilit de corpul tehnic;

-să nu facă reclamă sau publicitate unor firme fără aprobarea conducerii clubului;

-să depună efortul necesar pentru obţinerea de rezultate sportive;

-să păstreze confidenţialitatea datelor care ţin de partea de salarizare individuală, indemnizaţii sau premii.

Art. 41 Antrenorii şi jucătorii au următoarele drepturi:

-plata drepturilor baneşti, precum şi premiilor în funcţie de rezultatele obţinute, conform legislaţiei în vigoare;

-plata diurnei pentru deplasările efectuate conform legislaţiei în vigoare pentru unităţile sportive bugetare;

-stimularea şi recompensarea unor sportivi pentru merite deosebite, evidenţiaţi în cadrul competiţiilor – pe baza referatului întocmit de corpul tehnic.

Art.42(1) Înfiinţarea şi desfiinţarea unei secţii pe ramură de sport din structura instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” se face prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva la propunerea primarului .

(2) În cazul desfiinţării unei secţii pe ramură de sport, instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” are obligaţia să întreprindă demersurile necesare pentru radierea din evidenţele federaţiei sportive naţionale de specialitate, conform procedurii stabilite prin statutul acestora.

CAPITOLUL 6. CONDUCEREA CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL DEVA

Art.43 Postul de Şef Serviciu al instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” se ocupă prin concurs, organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea primarului, în condiţiile legii.

Art.44 Şeful Serviciu al instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”

îndeplineşte următoarele atribuţii:

-stabileşte şi propune Primarului strategia instituţiei, defalcată pe secții sportive spre a fi supusă aprobării Consiliului Local al municipiului Deva ;

-întocmeşte proiectul bugetului propriu şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;

-aprobă situaţile financiare;

-propune Primarului structura organizatorică şi numărul de personal spre a fi  supusă aprobării Consiliului Local al municipiului Deva;

-aprobă transferurile şi împrumuturile de jucători precum şi suma la care  urmează să se facă transferurile şi împrumuturile în limita bugetului aprobat;

-analizează activitatea instituţiei şi propune măsuri şi programe de îmbunătăţire a activităţii;

-aprobă programele de activitate;

-aprobă calendarul competiţional intern şi internaţional al instituţiei;

-aprobă componenţa loturilor, structura colectivelor tehnice şi a planurilor de pregătire a loturilor;

-stabileşte pentru fiecare antrenor, prin fişa postului, numărul de grupe de sportivi, niveluri valorice şi numărul minim/maxim  de sportivi legitimaţi cuprinşi în pregătire;

-stabileşte obiectivele de performanţă ale secţiilor instituţiei, în funcţie de bugetul de venituri şi cheltuieli;

-aprobă componenţa delegaţiilor şi reprezentanţii instituţiei care participă la competiţii şi reuniuni, analizează rezultatele obţinute şi ia măsuri în consecinţă;

-asigură desfăşurarea corespunzătoare a acţiunilor de selecţie, pregătire şi participare la competiţii, precum şi condiţiile de desfăşurare a activităţii sportive de performanţă;

-aprobă necesarul de materiale sportive în vederea pregătirii şi participării loturilor sportive la competiţii;

-rezolvă problemele tehnice, organizatorice, administrative, financiare şi de  personal ale clubului;

-se preocupă de întreţinerea şi dezvoltarea bazei materiale pentru activitatea sportivă;

-controlează activitatea desfăşurată în cadrul secţiilor pe ramuri sportive din structura instituţiei, precum şi a antrenorilor;

-se preocupă de realizarea lunară a veniturilor proprii;

-aprobă regimurile de amortizare a mijloacelor fixe din dotarea instituţiei, precum şi modificarea acestora şi aprobă scoaterea din uz a mijloacelor fixe casate în condiţiile legii;

-aprobă plafoanele de cheltuieli care privesc diurna, alimentaţia de efort şi hrana a sportivilor, cazarea sportivilor şi a angajaţilor, pe fiecare zi în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat;

-propune  schimbarea sediului instituţiei;

-negociază cu fiecare sportiv şi antrenor remunerarea netă care va fi decontată lunar, ce va include remunerarea pentru munca prestată, cazarea şi hrana necesară fiecărui sportiv, precum şi termenele la care se va face decontarea în limita bugetului aprobat;

– încheie cu fiecare antrenor şi sportiv contractul de activitate sportivă;

-stabileşte criteriile de bază pentru remuneraţia netă lunară şi alte criterii de  negociere, dacă se consideră a fi necesare;

–  înregistrează contractele de activitate sportivă la organele şi instituţiile  prevăzute de lege;

-negociază şi încheie acorduri, înţelegeri, protocoale, convenţii şi contracte, precum şi alte documente în beneficiul instituţiei, cu persoane fizice şi juridice interesate;

-aprobă, modifică sau anulează regulamentele interne şi normativele instituţiei;

-propune realizarea de investiţii şi dotări;

– îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau prin Hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Deva;

-răspunde de îndeplinirea obiectivelor stabilite, organizează și conduce activitatea instituției , emiţând decizii în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin ;

-răspunde de aplicarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare şi a  Regulamentului Intern al instituţiei şi asigură respectarea acestuia de către personalul salariat;

-reprezintă personal sau prin delegare instituţia în relaţiile cu organismele interne şi internaţionale, cu celelalte instituţii publice sau private, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, române sau străine;

-coordonează activitatea desfăşurată în cadrul secţiilor pe ramuri sportive din structura instituţiei, precum şi a antrenorilor, în vederea realizării scopului şi obiectivelor instituţiei;

-numeşte şi eliberează din funcţie personalul instituţiei, în condiţiile legii;

-controlează activitatea personalului şi aplică sancţiunile disciplinare sau  recompensele corespunzătoare, în condiţiile legii;

-dispune măsuri pentru promovarea spiritului de fair-play şi pentru combaterea  şi prevenirea violenţei şi dopajului în activitatea instituţiei;

-angajează, lichidează şi ordonanţează cheltuielile bugetului instituţiei;

-prezintă informări la cererea Consiliului Local al municipiului Deva sau a Primarului;

-realizează şi propune proiecte Consiliului Local al municipiului Deva si Primarului care au ca scop îmbunătăţirea activităţii instituţiei publice de interes local este „Club Sportiv Municipal Deva”;

-are calitatea de ordonator terţiar de credite;

-îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.

CAPITOLUL 7 – DISPOZIŢII FINALE

Art.45 Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” are durata de funcţionare nedeterminată.

Art.46 (1) Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” deţine exclusivitate asupra:

-dreptului asupra imaginii de grup sau individuale, statică şi în mişcare a sportivilor lui, în echipamentul de concurs sau de reprezentare, când participă la competiţii în numele acestuia;

-dreptului de reclamă, publicitate şi de televiziune, la acţiunile, manifestările şi  competiţiile la care participă.

(2) Drepturile menţionate la alin.1 pot fi cesionate de club , în condiţiile legii.

Art.47 Dreptul de supraveghere şi control asupra activităţii instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” se exercită de către Agenţia Naţională pentru Sport în colaborare cu Consiliul Local al municipiului Deva şi Primarul municipiului Deva, conform prevederilor legale în vigoare.

Art.48 (1) Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” este supusă înregistrării în Registrul Sportiv.

(2) Ca urmare a înregistrării în Registrul Sportiv, instituţia primeşte număr de identificare şi Certificat de Identitate Sportivă.

Art.49 Competenţele fiecărui post şi atribuţiile personalului instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” vor fi individualizate pentru fiecare caz în parte prin ”Fişa postului” aprobată de Seful de serviciu al instituţiei.

Art.50 Salarizarea personalului încadrat prin contract de muncă în cadrul instituţiei se stabileşte potrivit legislaţiei aplicabile personalului contractual din sectorul bugetar.

Art.51 Personalul instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” răspunde, după caz, material, civil, administrativ, penal, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.

Art.52 Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” dispune de ştampila proprie.

Art.53 Instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” are arhiva proprie, în care se păstrează în conformitate cu prevederile legale, documente de personal, financiar-contabile şi din activitatea curentă.

Art.54 Litigiile de orice fel, în care este implicată instituţia publică de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”  sunt de competenta instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.

Art.55 Şeful Serviciului instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva” va aduce la cunoştinţa salariaţilor din subordine prevederile prezentului regulament.

Art.56 Nerespectarea prevederilor prezentului regulament atrage răspunderi conform legii.

Art.57 Prezentul regulament se completează, de drept, cu actele normative în vigoare.

Art.58 Prezentul Regulament are caracter de normă obligatorie pentru întreg personalul instituţiei publice de interes local „Club Sportiv Municipal Deva”.

Art.59 Completarea sau modificarea prezentului regulament de organizare şi funcţionare se face cu îndeplinirea formalităţilor prevăzute pentru adoptarea acestuia.

Inițiator,                                                                                                     Avizează,                        

  Primar                                                                                         SECRETAR GENERAL,

 

Regulament de Organizare si Functionare

                                                                                   

Clubul Sportiv Municipal Deva este instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local Deva.

Informaţii contact

© 2025 Club Sportiv Municipal Deva

Translate »