CIL Blaj și CSM Deva au oferit un meci spectaculos în etapa din Liga a III-a, Seria a 7-a, încheiat 5-5. Peste 800 de spectatori au asistat la o partidă cu ritm bun, multe faze de poartă și răsturnări spectaculoase de scor. 👏🔥💙 Băieții noștri au început mai bine și au deschis scorul în minutul 2, prin sutul centrare de senzație a lui Kelemen din partea dreaptă, care s-a oprit în poarta gazdelor. ⚽💪În minutul 15, June a trecut de doi adversari, a șutat puternic de la aproximativ 17 metri, iar portarul gazdelor a respins în corner. Cinci minute mai târziu, Herci l-a servit excelent pe Roșu, dar acesta a ratat. În minutul 27, Popa a primit de la June, a preluat elegant pe piept, a pătruns în careu și a șutat, însă portarul Blajului a reținut. 🔥Gazdele au egalat în minutul 32, dar băieții noștri au replicat imediat. În minutul 34, Herci, servit de Roșu, a înscris pentru 2-1. ⚽💙🚀 În minutul 40, același Herci a reușit un gol superb, cu un șut de la aproximativ 20 de metri, lateral stânga, direct în vinclu: 3-1 pentru echipa noastră! 💥⚽Blajul a redus din diferență în prelungirile primei reprize, iar la pauză băieții noștri conduceau cu 3-2. 💙🔥 Partea secundă a continuat în același ritm. În minutul 50, Joel a șutat din careu, dar portarul a reținut. Trei minute mai târziu, un jucător al gazdelor a scăpat singur cu portarul Devei, care a intervenit salvator. 🧤👏Blajul a egalat însă în minutul 54, iar în minutul 64 a trecut în avantaj, 4-3.💪 Băieții noștri nu au cedat! În minutul 71, Băcrau a fost faultat în careu, iar Roșu a transformat penalty-ul: 4-4! ⚽🔥💥 În minutul 84, Băcrau a făcut o fază spectaculoasă, l-a driblat pe portar și a înscris pentru 5-4! 🥳⚽🍾😱 Victoria băieților noștri a fost însă anulată în minutul 90+2, când CIL Blaj a egalat pentru 5-5.👏 Luptă până în ultima secundă! Capul sus, băieți! 💙🤍La noi au mai jucat Juncan, Băcrau, Toma și Juhos.La final, Ciprian Luca, membru al staffului tehnic al CSM Deva, s-a declarat nemulțumit de faptul că băieții noștri au pierdut două puncte după golul primit în 90+2. Acesta a subliniat problemele defensive ale echipei la fazele fixe, despre care știa că reprezintă un punct forte al gazdelor. Luca a regretat și accidentarea lui June, jucător important pentru posesia și construcția echipei.📊 Cu 9 puncte, CSM Deva ocupă în prezent locul 5, iar punctul obținut pe terenul celor de la CIL Blaj poate fi considerat unul important.🏟️ În etapa viitoare, CSM Deva va evolua pe teren propriu, în compania formației Ghiroda & Giarmata Vii.💙🤍 HAI DEVA! FElLICITARI BAIETILOR NOSTRI PENTRU ATITUDINEI!
FLUIER FINAL!
Un meci interzis cardiacilor, cu intensitate, răsturnări de scor și emoții până în ultimul minut! Băieții noștri au dat totul pe teren, au luptat pentru fiecare minge și au demonstrat încă o dată că nu renunță niciodată. Suntem mândri de voi, băieți!Capul sus și mergem înainte împreună!
Primul meci acasă de Liga 1
Va așteptăm în tribună Haideți să vedeți un spectacol baschetbalistic și să vă susțineți favoriții
SÂMBĂTĂ, DEPLASARE LA TIUR!
Sâmbătă, 26 septembrie, CSM Deva se deplasează la Tiur pentru partida din etapa a 6-a a SuperScore Liga 3, unde vom întâlni liderul seriei, C.I.L. Blaj 1961.Ne așteaptă un meci dificil, în fața unei echipe puternice, dar mergem cu încredere și speranță să facem o partidă bună! 26.09.2026 Ora 17:00 Stadion Târnavele – Tiur SuperScore Liga 3 – Etapa 6Hai, CSM Deva!
Începe lupta pentru un nou sezon fantastic!
Echipa noastră, CSM Deva U15 Handbal Feminin, este gata de debutul în noul sezon! Fetele noastre pornesc în deplasare pentru prima etapă a campionatului, unde vor da totul pe teren pentru a aduce victoria acasă. Data: 27.09.2026 Ora: 14:00 Locația: Sala Banu, Timișoara Meciul: CS Giroc Chișoda vs CSM DevaHai să le susținem împreună de la distanță și să le trimitem toată energia noastră pozitivă!
Etapa a cincea a Ligii a III-a, Seria 7
În etapa a cincea a Ligii a III-a, Seria 7, CSM Deva a întâlnit pe teren propriu formația Unirea Sântana, într-o zi cu vreme potrivită pentru fotbal. 🌤️⚽ Oaspeții au arătat experiența acumulată la acest nivel și s-au impus cu 3-0, după 2-0 la pauză.Băieții noștri au încercat să pună probleme încă din start. În minutul 4, Kelemen a centrat din partea dreaptă, însă apărarea oaspeților a respins. Cinci minute mai târziu, Unirea Sântana a construit o fază bună de atac, iar Rus, de la oaspeți, a deschis scorul. ⚽Oaspeții au continuat să fie mai preciși. În minutul 15, căpitanul Ciprian Rus a pasat unui coechipier aflat în careu, dar șutul acestuia a fost prins de Raț. 🧤 Un minut mai târziu, ai noștri au beneficiat de primul corner și au avut o fază prelungită de atac, fără rezultat.În minutul 23, Ciprian Rus a înscris pentru 2-0. Deva a încercat să reducă din diferență înainte de pauză. Mureșan a șutat puternic din careu, mingea fiind deviată în corner, iar în minutul 43, după o lovitură liberă executată de June, Negrilă a reluat cu capul puțin pe lângă bara stângă. 🎯🥅🔄 După pauză, băieții noștri au început mai curajos. În minutul 47, Clemeniuc, intrat la pauză, a luat acțiunea pe cont propriu și i-a pasat lui Toma, care a trimis puțin pe lângă poartă.În minutul 70, însă, Jinga a marcat pentru 3-0. ⚽ Deva a mai construit câteva acțiuni ofensive până la final, dar defensiva Unirii Sântana a fost bine organizată și a reușit să oprească atacurile noastre. 🛡️🔵 A fost o partidă din care băieții noștri au ce învăța. O lecție despre pragmatism, organizare și experiență la nivelul Ligii a III-a, care sperăm să fie utilă în meciurile următoare. 💪⚽La Deva au lipsit Roșu și Goly Joel, ambii suspendați după cartonașele roșii primite în etapa precedentă. 🟥👕 Pentru CSM Deva au început: Raț, Doboș, Bacrău, Toma, Kelemen, Juhos, June, Mureșan, Negrilă, Herci și Gyorfi. Au mai intrat Roz, Clemeniuc, Circov, Ciucurescu și Juncan.🚍 În etapa următoare, ai noștri merg la Blaj, pe terenul liderului, pentru partida cu CIL Blaj.
MATCHDAY | SUPER SCORE LIGA 3
Etapa a 5-a | Seria 7 Stadionul „Cetate” din Deva se pregătește din nou de fotbal! CSM Deva întâlnește CS Unirea Sântana, într-o nouă confruntare din campionatul SuperScore Liga 3. Marți, 22 septembrie 2026 Ora 17:00 Stadionul „Cetate” Deva Băieții noștri au nevoie de energia voastră din tribune! Vă așteptăm să fim împreună, de la primul până la ultimul fluier, pentru CSM Deva! Un oraș. O echipă. O singură pasiune. DEVA!
Băieții noștri, remiză albă la Alba Iulia, după un meci intens!
Băieții noștri, remiză albă la Alba Iulia, după un meci intens! 💙🤍CSM Deva a încheiat la egalitate, 0-0, partida disputată în deplasare cu CSU Alba Iulia, în etapa a patra a Seriei a 7-a din Liga a III-a.🔥 Partida a început bine pentru Deva, iar în minutul 3, June a recuperat o minge și a combinat cu Doboș. Balonul a ajuns la Juhos Gabor, însă faza nu a avut finalizare.Un minut mai târziu, June a fost găsit în careul advers, de unde a șutat, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.În minutul 9, același June a fost foarte aproape de deschiderea scorului. Aflat la aproximativ 18 metri, perpendicular pe poartă, a șutat puternic, însă mingea a lovit bara transversală! 🥅La jumătatea primei reprize, June a reacționat rapid la o minge și i-a pasat lui Herci, însă acesta nu a reușit să finalizeze.🧤 Gazdele au avut o situație periculoasă în minutul 30, în urma unei lovituri libere. Mingea a ajuns în careul nostru și a fost reluată puternic cu capul, însă Raț a intervenit excelent și a respins.Un minut mai târziu, băieții noștri au rămas în inferioritate numerică. Goly Joel a intrat puternic la un adversar și a primit al doilea cartonaș galben, fiind eliminat. 🟥💪 Chiar și în zece oameni, Deva a continuat să pună probleme.În minutul 40, Vlad Toma a plecat cu mingea din centrul terenului, a lobat elegant un adversar și i-a pasat lui Doboș. Acesta i-a trimis balonul lui Roșu, care a fost faultat în careu, iar arbitrul a dictat penalty! ⚽June și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă, însă mingea a lovit bara laterală. ❌Astfel, scorul a rămas 0-0 la pauză.🔥 O repriză secundă cu multe dueluriDupă pauză, ai noștri au continuat să caute golul.În minutul 50, June a avut o acțiune în viteză și i-a pasat lui Herci, care a șutat pe lângă poartă.Trei minute mai târziu, Negrilă a apărut periculos în careul advers și a reluat cu capul, însă mingea a trecut pe lângă poarta gazdelor.În minutul 73, Deva a rămas fără Roșu, acesta văzând al doilea cartonaș galben după un fault asupra unui adversar și fiind eliminat. 🟥În repriza secundă a fost eliminat și un jucător al formației CSU Alba Iulia, astfel că ambele echipe au încheiat partida în inferioritate numerică.Gazdele au avut mai multe acțiuni ofensive în repriza secundă, însă băieții noștri au rezistat și au păstrat poarta intactă până la fluierul final. 🧤💪🔵 0-0 a fost rezultatul final, iar CSM Deva ajunge la 8 puncte după primele patru etape, rămânând neînvinsă în acest debut de sezon.🎙️ Alexandru Doboș: „Îi așteptăm pe spectatori alături de noi”La finalul partidei, căpitanul nostru, Alexandru Doboș, a declarat:„A fost un meci intens, cu multă agresivitate la minge. Cred că puteam să câștigăm și îmi pare rău că am pierdut doi jucători prin eliminare. Mă bucur că suntem neînvinși după primele patru etape. Ne antrenăm foarte bine și sperăm să continuăm să jucăm un fotbal de calitate și să facem spectacol. Îi așteptăm pe spectatori alături de noi, pentru că ei sunt al doisprezecelea jucător”, a declarat Alexandru Doboș. 💙🤍🏟️ Următorul meciPentru băieții noștri urmează un nou meci pe teren propriu.Marți, 22 septembrie 2026⏰ Ora 17:00⚽ CSM Deva – Unirea Sântana💙🤍 Vă așteptăm alături de noi! Hai, Deva! 💙🤍CSM Deva: Raț – Kelemen, Negrilă, Györffi, Doboș, Juhos Gabor, Toma, June, Roșu, Herci, Goly Joel.Au mai intrat: Juncan și Chitimia.
FINAL DE MECI LA MICEȘTI| 0-0
Un punct obținut printr-o luptă extraordinară a echipei noastre!Echipa noastră a evoluat în inferioritate numerică pentru mai bine de o jumătate de oră, iar din minutul 60 a jucat cu doi oameni mai puțin, după eliminările lui Goly Wend Joel (min. 30) și Roșu Andrei (min. 60).În minutul 40, am avut șansa de a deschide scorul de la punctul cu var, însă penalty-ul a fost ratat, iar în prima repriză ocaziile nu au lipsit dar mingea nu a vrut să intre în poartă!Chiar și în aceste condiții, băieții au rămas uniți, au muncit până la ultima secundă și au apărat cu determinare rezultatul. Un punct câștigat prin caracter, sacrificiu și muncă. Felicitări, băieți!CS Universitar Alba Iulia 0-0 CSM DevaLuptăm împreună!
VINERI JUCĂM ÎN DEPLASARE!
Echipa noastră se deplasează vineri la Alba Iulia pentru duelul din etapa a 4-a a SuperScore Liga 3, Seria 7. CS Universitar Alba Iulia – CSM Deva 18.09.2026 | 17:00 Stadionul Micești, Alba IuliaUn nou meci, aceeași ambiție. Luptăm pentru cele 3 puncte!