În perioada 19–24 octombrie 2026, orașul Famagusta, din Cipru de Nord, găzduiește Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis, o competiție internațională de prestigiu care reunește sportivi de elită din întreaga lume.
Întrecerile se desfășoară în sala Mustafa Pașa Sports Hall și sunt organizate de FIFTA, în colaborare cu federația din Cipru de Nord.
La această ediție participă reprezentative din numeroase țări, printre care Algeria, Columbia, Danemarca, Egipt, Franța, Ungaria, Italia, Mexic, Republica Moldova, Slovacia, Turcia, Statele Unite ale Americii și România.
Participarea la un asemenea eveniment reprezintă o oportunitate de a demonstra valoarea sportului românesc, într-un cadru internațional în care talentul, determinarea, spiritul de echipă și performanța fac diferența.
Hai, România! Hai, CSM Deva!



